Ursul carpatin

Numarul ursilor bruni este in continua scadere, fiind estimat la circa 100.000 de exemplare. Conform World Wide Fund for Nature este urgenta nevoie de programe de protectie pentru aceasta specie.

Ursul brun frapeaza prin aspectul si talia sa. Se diferentiaza de celelalte rase de ursi prin dezvoltarea excesiva a musculaturii cefei si spatelui, dandu-i aspectul unui animal cocosat. Este animal plantigrad, calcand pe toata talpa piciorului, similar omului. Centrul de greutate se afla in laba piciorului.

Animal corpolent si musculos, urusul carpatin prezinta un cap lat, masiv, de forma rotunda spre ovala. Fruntea este bombata. Nasul este scurt, conic, urechile rotunjite, iar ochii mici, oblici, cu pupila rotunda si irisul colorat in tandem cu coloritul blanii. Gatul este scurt, gros si musculos. Spatele este bombat, usor inclinat catre omoplati. Coada este scurta si puternica (ciot). Picioarele sunt lungi, puternice, musculoase si sunt prevazute cu talpi scurte (pana la 30 cm). Laba picioarelor este prevazuta cu gheare curbate, puternice. Ghearele de la nivelul membrelor anterioare sunt mai lungi (formand adevarate cangi).

Blana este deasa alcatuita din peri moi, mai lungi pe fata, abdomen si fata interna a membrelor. Lungimea firului de par variaza in functie de anotimp, fiind mai lung (8-9 cm) in lunile decembrie-aprilie-mai si mai scurta in lunile iulie-septembrie. Ursul tanar prezinta un guler alb ingust, cu marginile bine delimitate, care, o data cu inaintarea in varsta, se lateste, devenind galben, galben-cafeniu, pana se inchide la nuanta blanii. Culoarea blanii variaza de la cafeniu deschis pana la negru. Culoarea labelor poate fi de la negru la maro-ciocolatiu, cenusiu, rosu sau maro deschis, in functie de aria de raspandire.

Cel mai mare urs in viata, ursul de Kodiak, traieste pe coasta Alaskai si prezinta o greutate corporala de pana la 800 kg si o inaltime de circa 3 m (ridicat pe picioarele din spate).

Simturile auzului si mirosului sunt foarte bine dezvoltate. Vazul este deficitar, astfel ca ursul se orienteaza cu ajutorul celorlalte simturi. Masculii sunt mai inalti (pana la 1,9-2,5 m) si mai masivi (140-320-850 kg), in comparatie cu femelele (100-200-450 kg). Ursul carpatin prezinta un mers lent, cu capul coborat intre omoplati, privind catre sol sau intr-o parte. Se poate catara in copaci si poate alerga in salturi mari. In coborare, pe pantele abrupte se rostogoleste, iar in urcare se descurca binisor.

Comportamentul si modul de viata

Sunt animale solitare, care-si strabat teritoriul din primavara pana toamna in cautarea hranei. Devin mai sociabili in timpul sezonului de imperechere, intre lunile mai-iulie. Nu au dusmani naturali, cu exceptia omului, lupului sau a cainilor ciobanesti, evitand animalele cu care nu se poate hrani. In lunile reci, ursii carpatini se retrag in zonele stancoase, greu accesibile omului, in pesteri sau in gropi sapate in pamant, pentru a hiberna. Pestera sau spatiul ales pentru hibernare prezinta intotdeauna orificiul de iesire ingustat si bine ascuns. In aceasta perioada, functiile lor vitale sunt mult diminuate pentru a economisi energie, temperatura corporala li se diminueaza cu circa 40grade C, iar necesarul de substante esentiale provine din rezervele de grasime din timpul verii. Inainte de patrunderea in barlog, ursul consuma plante purgative, dupa care consuma scoarta de rasinoase in amestec cu diferite plante care vor forma un adevarat dop la nivelul orificiului anal, astupand complet rectul. In barlog, ursul sta cu capul orientat spre iesire pentru a-l parasi in caz de pericol. In interiorul barlogului isi amenajeaza patul format din muschi si cetina, acoperind din interior si intrarea, lasand doar o deschizatura pentru aerisire. Fiecare individ are barlogul lui. In primavara, dupa ce iese din barlog, ursul consuma plante purgative si multa apa in vederea eliminarii dopului rectal. Ursul nu ataca decat daca se simte amentintat sau daca este ranit. Ursoaica este mai agesiva, in special daca este insotita de progenituri. In momentul atacului, ursul se ridica pe picioarele din spate si scoate un muget caracteristic, atacand in mod special capul victimei. Cu o singura smucitura isi poate scalpa victima.

Habitatul si aria de raspandire

Diferitele subspecii de urs brun se gasesc in nordul Asiei, Japonia, Canada, Statele Unite si aproape in intreaga Europa. In Statele Unite, ursul brun este cunoscut sub denumirea de ursul Grizzly deoarece varfurile firelor sale de par sunt argintii. Este un animal cu o mare putere de adaptare la diferite habitate, de la campie la paduri si zone subalpine. Prefera zonele montane inpadurite, greu accesibile, cu copaci doborati sau stanci, dar si pe cele de deal, bogate in livezi cu pomi fructiferi. Ca si in cazul altor mamifere salbatice, ursii isi desemneaza teritorii, de regula, foarte largi (in functie de sursa de hrana), care includ vai, cursuri de apa, stancarii si desisuri de padure. Fiind animale solitare, au tendinta de a-si evita confratii, existand rare situatii in care isi incalca reciproc teritoriile.

Hranirea

Ursul carpatin este un mamifer omnivor, preferand carnea. Se hraneste cu plante (jir, ghinde, castane, fructe de padure), insecte (furnici), melci, peste, pasari, mamifere, hoituri. O mare parte din alimentatia sa este compusa din radacini, graunte si ierburi. Este recunoscut ca un pradator al campurilor de cereale, cartofi sau varza. Similar copiilor, adora dulcurile. Este innebunit dupa fructele de padure (zmeura, afine, macese, mere padurete) si alte fructe, dar cel mai mult ii place mierea. Daca le este foame ataca elani, cerbi si caprioare. Cand nu-si gaseste hrana necesara in padure, coboara pana aproape de orase sau la marginea satelor, scotocind prin gunoaie sau facand adevarate masacre in curtile gospodarilor si in stani. Nu sunt legende povestirile potrivit carora ursul o ia la fuga cu o oaie sau cu o vaca la subtioara. Ursul strabate kilometri intregi in cautarea hranei (pana la 100 km), revenind intotdeauna pe teritoriul creat pentru a hiberna.

Tipul de hranire depinde in mare masura si de varsta exemplarului. Astfel, ursii tineri se hranesc cu predilectie cu ghinda, jir, mere padurete, zmeura, afine, miere de albine, iarba frageda, ovaz, porumb si diferite radacini (alimentatie preponderent vegetala), in timp de ursii adulti (cu experienta in ale vanatorii) consuma peste (sunt innebuniti dupa somon), pasari si ouale acestora, oi, vite si rumegatoare salbatice (elani, caprioare), iar, la nevoie, se hranesc si cu cadavre care n-au intrat inca in putrefactie. Ursul este considerat cel mai mare pradator de la noi din tara, dar, cu toate acestea, are si el dusmanii sai de temut: omul, lupul, cainii ciobanesti.

Aspecte particulare

Masculul traieste intotdeauna izolat, in timp de ursoaica nu-si paraseste niciodata puii pana pe la varsta de 2-3 ani, formand o familie.

Viata reproducatoare:

– maturitatea sexuala este atinsa de ambele sexe aproximativ in aceeasi perioada (la varsta de 3 ani). Masculii sunt mai tardivi, devenind deplin adulti in jurul varstei de 8-10 ani;

– sezonul de imperechere este in lunile aprilie-mai sau mai-iulie;

– femela se poate imperechea cu mai multi masculi, astfel ca paternitatea este foarte dificil de determinat, puii putand prezenta tati diferiti;

– ursoaica fata de regula o data la doi ani;

– gestatia dureaza in medie 7-8 luni, ursoaica dand nastere la 1-3 pui, in perioada ianuarie-martie;

– puii se nasc orbi si cantaresc in medie 400-500 grame si 20-25 cm lungime. Ochii se deschid dupa 25-30 de zile de la nastere. Ies din barlog abia la varsta de 2-3 luni, dar sunt alaptati si ingrijiti de mama pana toamna tarziu (pana la varsta de 1½ ani);

– dupa varsta de 2-3 ani, puii isi parasesc mama in cautarea de teritorii proprii.

Vanatoarea:

– ursul este protejat de lege, fiind pe cale de disparitie in Europa;

– in Romania, ursul se vaneaza limitat si numai in cazul in care exista o suprapopulatie, fiind permise numai anumite sezoane, respectiv, intre 15 martie-15 mai si 1 septembrie-31 decembrie;

– metode de vanatoare: goana, dibuitul si panda. Este interzisa vanarea ursilor din observatoare inchise si este de preferat sa nu se foloseasca nadirea;

– trofeul este reprezentat de blana si craniu si neconventional, de osul penian.

Speranta de viata a ursului carpatin este, in medie, de 30-35 de ani, fiind mai scazuta in cazul femelelor (20-25 de ani).

%d bloggers like this: